Deși de la începutul anului, salariile polițiștilor au fost majorate, aceștia se plâng în cotinuare că sunt plătiţi foarte prost comparativ cu munca pe care o depun, responsabilităţile pe care le au şi riscurile la care se expun. În acest sens, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) atrage atenţia că România riscă să ajungă în situaţia de a avea „poliţişti de import” pentru că tinerii nu sunt încurajaţi să urmeze o astfel de carieră.
După ce le-au intrat salariile pe card, salarii majorate de la 1 ianuarie 2023, polițiștii afirmă că sunt plătiți mai prost decât lucrătorii în construcții.
De asemenea, Sindicatul Polițiștilor a făcut public salariul pe care îl primeşte un tânăr poliţist: 3.491 de lei brut. Asta în condiţiile în care salariul minim brut pe economie este de 3.000 de lei, iar un lucrător în construcţii primeşte 4.000 de lei.
Mai mult, SNPPC a făcut publice mai multe conversații de pe grupurile polițiștilor, unii dintre aceștia spunând că se pregătesc să părăsească sistemul și să-și depună CV-urile la Lidl sau Dedeman.
„Să primești, ca tânăr polițist, un salariu de funcție, de 3.491 lei brut (a se vedea atașamentul), în condițiile în care salariul minim brut pe economie este 3.000 lei, iar în construcții – 4.000, este un adevărat șoc! Dacă adăugăm și faptul că sistemul defectuos i-a trimis pe majoritatea să lucreze în alte județe decât cele de domiciliu, aceștia fiind nevoiți să suporte din propriul buzunar diferența dintre prețul chiriei plătite real – între 1.000-2.000 lei, în functie de piața locală – și decontul primit de la stat, de numai 389 lei, coliva Ordinii Publice din România este aproape gata!
Suntem țară membră UE și NATO de atâția ani; în ultimii 13 ani am tot cerut aplicarea integrală a legilor salarizării votate și promulgate de Parlament ( lg. 330/2009, lg. 284/2010, lg. 153/2017), ca să nu mai aducem aminte de nivelul salariilor în familiile ocupaționale similare din UE/ NATO.
SUNTEM ÎN AL 13-lea CEAS! DOMNILOR POLITICIENI, DACĂ NU VĂ TREZIȚI ȘI CONTINUAȚI CU SALARIILE MEDIOCRE ȘI CU DEGRINGOLADA LEGATĂ DE LEGEA PENSIILOR MILITARE, VĂ ASIGURĂM CĂ, ÎN VIITORUL APROPIAT, VEȚI ANGAJA CA POLIȚIȘTI CETĂȚENI EXTRACOMUNITARI DIN LUMEA a III-a!”, se arată în comunicatul postat pe site-ul SNPPC.